julie.

Prin cerul ferestrei, oval,

norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odaii erau

neliniştiţi, sub desene în cretă.

Sufletele noastre dansau

nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,

plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.

Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,

mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi

lăsasem în lume odaia.

Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,

cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,

şi noi ne iubeam prin mansarde.

N-aş mai fi vrut să se sfârşească

niciodată-acea lună-a lui Marte.

Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.
Barbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeste lumina, inima primeste iubire.
Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.
Barbatul este puternic prin ratiune, femeia este invincibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza sufletul.
Barbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.
Barbatul are suprematia, femeia are intuitia.
Suprematia semnifica forta, intuitia reprezinta dreptatea.
Barbatul este un geniu, femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiratia barbatului este catre gloria suprema, aspiratia femeii este indreptata catre virtutea desavarsita.
Gloria face totul maret, virtutea face totul divin.
Barbatul este un cod, femeia este Evanghelia.
Codul corijeaza, Evanghelia ne face perfecti.
Barbatul gandeste, femeia intuieste.
A gandi inseamna a avea creier superior.A intui inseamna a avea in frunte o aureola.
Barbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perla care il impodobeste, lacul, poezia care il lumineaza.
Barbatul este un vultur care zboara, femeia - o privighetoare ce canta.
A zbura inseamna domina spatiul, a canta inseamna a cuceri sufletul.
Barbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului ingenunchem.
Barbatul este plasat acolo unde se sfarseste pamantul
Femeia...acolo unde incepe cerul.

cantecul Margaretei la roata de tors.

Linistea-i dusa,
Inima-mi grea,
Pacea nicicand
N-o voi afla.

Unde nu-i el 
Este mormant,
Intreg pamant
E-nveninat.

Bietul meu cap
E ratacit,
Bietul meu sufelt
E ciopartit.


Linistea-i dusa,
Inima-mi grea,
Pacea nicicand
N-o voi afla.

Doar dupa el
La geam mai privesc,
Doar dupa el,
Din casa pornesc.

Faptura-i mandra,
Si mersul lin,
Zambetul gurii,
Ochi ce te tin.

Si-al vorbelor sale
Vrajit parau,
Si stransul mainii,
Sarutul sau!

Linistea-i dusa,
Inima-mi grea,
Pacea nicicand
N-o voi afla.

Dorul ma-impinge
Tot sa-l urmez.
O, de l-as prinde
Si sa-l pastrez.

Si dupa placu-mi
Sa-l indragesc.
In sarutarea-i 
Sa ma topesc.

"Sonetul XLIII" - Elisabeth Browning

Cum te iubesc? Sa-ncerc o-nsiruire.

Adanc si larg si-nalt,atat cat poate

Atinge al meu suflet cand strabate

Spre gratie, spre tot, spre nesfarsire.

Si te iubesc cu zilnica iubire,

In pasnic fel, in zori, pe scapatate -

Si slobod, cum te lupti pentru dreptate,

Curat, asa cum fugi de lingusire.

Si te iubesc cu patima avuta

In vechi dureri si cu credinta care

Parea, cu sfinti copilaresti, pierduta.

Si te iubesc cu zambet, plans, suflare,

Cu viata mea!   -  si Domnul de-mi ajuta

Te voi iubi in moarte si mai tare. 

Dacă ne-am ucide unul pe altul 

Ana Blandiana

Dacă ne-am ucide unul pe altul
Privindu-ne în ochi, 
În ochii noştri în jurul cărora
Genele stau ca o coroană de spini
Care-ncunună definitiv
Orice privire,
Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit
Cu dragoste fără de ţărm în ochi,
Şi, cunoscându-te, ţi-aş spune:
Mori,
Mori, dragul meu,
Va fi atât de bine,
Vei rămâne numai cu mine,
Tu, cel născut din cuvânt,
Vei cunoaşte gust de pământ,
Vei simţi ce frumoase sunt rădăcinile
Împletindu-ţi prin ele mâinile,
Cu nenţeleasa bucurie
De-a nu mai fi pentru vecie...
Şi, mângâindu-mă, mi-ai spune:
Mori, draga mea,
Iubita mea cu frunte de octombrie
Cuprinsă ca-n icoane
De nimb rotund de moarte,
Mori,
Lasă-ţi culorile în flori,
Pletele lungi cărărilor
Şi ochii luciu mărilor,
Să ştii
De unde să le iei,
Când vei veni...
Dac-am muri deodată împreună
Ucigaş fiecare şi victimă,
Salvator şi salvat,
Privindu-ne fără-ncetare-n ochi,
Mult după ce nu vom vedea.

Ana Blandiana

Norocul de a fi pereche.

"Unii te vad numai pe tine
Altii ma vad numai pe mine
Ne suprapunem atat de perfect
Incat nimeni nu ne poate zari deodata 
Si nimeni nu indrazneste sa locuiasca pe muchia 
De unde putem fi vazuti amandoi.
Tu vezi numai luna,
Eu vad numai soarele,
Tu duci dorul soarelui
Eu duc dorul lunii,
Stam spate in spate, 
Oasele noastre s-au unit,
Sangele duce zvonuri,
De la o inima la alta.
Cum esti?
Daca ridic bratul,
Si-l intind mult inapoi,
Iti descopar clavicula dulce
Si, urcand, degetele iti ating,
Sfintele buze,
Apoi brusc se intorc si-mi strivesc
Pana la sange gura.
Cum suntem?
Avem patru brate sa ne aparam
Dar eu pot sa lovesc numai dusmaul din fata mea.
Si tu numai dusmanul din fata ta,
Avem patru piciore sa alergam,
Dar tu poti fugi numai in partea ta
Si eu numai in cealalta parte.
Orice pas este o lupta pe viata si pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodata sau unul va purta,
Inca o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el,
Si molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri intreg
Si va purta-n eternitate 
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiata de vecie,
Cat o cocoasa,
Cat un neg-
Oh, numai noi cunoastem dorul
De-a ne putea privi in ochi,
Si-a intelege astfel totul,
Dar stam spate in spate
Crescuti ca doua crengi,
Si daca unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singura privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls,
Insangerat, infrigurat,
Al celuilalt."