Poezie(2)

15:58 Posted In , Edit This 3 Comments »

Dacă ne-am ucide unul pe altul 

Ana Blandiana


Dacă ne-am ucide unul pe altul
Privindu-ne în ochi, 
În ochii noştri în jurul cărora
Genele stau ca o coroană de spini
Care-ncunună definitiv
Orice privire,
Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit
Cu dragoste fără de ţărm în ochi,
Şi, cunoscându-te, ţi-aş spune:
Mori,
Mori, dragul meu,
Va fi atât de bine,
Vei rămâne numai cu mine,
Tu, cel născut din cuvânt,
Vei cunoaşte gust de pământ,
Vei simţi ce frumoase sunt rădăcinile
Împletindu-ţi prin ele mâinile,
Cu nenţeleasa bucurie
De-a nu mai fi pentru vecie...
Şi, mângâindu-mă, mi-ai spune:
Mori, draga mea,
Iubita mea cu frunte de octombrie
Cuprinsă ca-n icoane
De nimb rotund de moarte,
Mori,
Lasă-ţi culorile în flori,
Pletele lungi cărărilor
Şi ochii luciu mărilor,
Să ştii
De unde să le iei,
Când vei veni...
Dac-am muri deodată împreună
Ucigaş fiecare şi victimă,
Salvator şi salvat,
Privindu-ne fără-ncetare-n ochi,
Mult după ce nu vom vedea.

3 inimi colorate:

Alexandra spunea...

:x
P.s. poti schimba linkul de la blogul meu de la numele Alle..ca nu mai exista acela..:)

daninho spunea...

Ana Blandiana e emo :|

julie spunea...

nu e chiar asa de emooo.
sunt frumoase poeziile ei.