Ploaie în luna lui Marte

15:08 Posted In Edit This 5 Comments »
Ploua infernal,

şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odaii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.


Nichita Stănescu


mă bucur că împărţim acelaşi cer. luna e aceeaşi. şi pentru mine şi pentru tine. 
îţi dai seama câte stele au grijă de mine? dar ştiu că tu le-ai spus să mă ocrotească... 
mulţumesc. 

tu, axis mundi. eu, centrum mundi... 


5 inimi colorate:

Rappa_ru' spunea...

Superb :)

ink.heart.for.poem spunea...

Mega:x

Lexxy spunea...

<3

Anilei spunea...

Nichita Stanescu e genial in tot ceea ce e! Si poezia asta, la fel! Superb!

metafizicx spunea...

bun bun:)