nimicul e ceea ce gândesc pietrele.

14:03 Edit This 6 Comments »
începutul firesc al degradării.
de ce?
simt nevoia să mă detaşez de ura asta care nu-mi aparţine. să evadez din propria neputinţă şi să încep să le spun oamenilor ce vor să audă...
am învăţat definiţia ipocriziei şi mă tem. pentru că am aflat că e mult mai dureroasă decât minciuna.

în rest, nu mai am nimic de zis. sunt redusă la o tăcere care mă doare.
deşi ceva din mine urlă. o dorinţă oarbă.
un gând fugar care nu vrea altceva decât să plece. şi să mă ia cu el.
o forţă superioară timpului care să mă plaseze într-un plan exterior.

oare cum se văd oamenii de sus ?
şi Dumnezeu ce face când se plictiseşte ?
şi de ce pe faţa ta nu scrie "Atenţie, sunt ipocrit!" ? şi totuşi, de ce?


nu mai rezist. acum plec. nu ştiu când mă întorc.
eşti doar o bucata neînsufleţită de carne vie, rar umblătoare cu gânduri seci şi goale.
nu-ţi voi lipsi.



astăzi fără poză. şi fără melodie.

6 inimi colorate:

Ioanide spunea...

Pietrele sunt oamenii, asa este ?

julie spunea...

metaforic vorbind, da.
unii oameni.

Rebeca C. spunea...

Juliiiiiii![-(

Jur că te bat, nu mai eu am voie să fiu în starea asta:(( ŞI NU POT IEŞŞiiiii!

SCrii sublim dar e prea trist. Sper să-ţi revii>:D<

creve spunea...

Dumnezeu nu se plictisește :D Are altele de făcut, cum ar fi să aibă grijă de noi :P

C.L.M. spunea...

Oamenii sunt de piatra, unii mai bine zis, pe altii ii mai urnesti din loc, dar cu greu....

>:D< c'mon nu-mi place cand esti asa, fara poza, fara melodie, uhmmm!

Come here>:D<

Bia. spunea...

nu e nevoie sa scrie "sunt ipocrit" fiindca... pana la urma, toti suntem... :)