Amintiri...

11:50 Posted In , Edit This 11 Comments »
Mă plimbam astăzi prin arhiva blogului meu, si am descoperit primele mele tentative de a crea artă. Așa îi spuneam atunci... dar am zâmbit când am recitit ce am scris acum aproximativ 1 an și jumătate...

Dar să nu lungesc prea mult povestea, vă las pe voi să citiți... eram tânără, neliniștită și foarte îndrăgostită. 

Liber ? 


Prima stație. Autobuz. Eu. Aștept. ora 14.03.
Autobuzul se face așteptat. Vântul îmi deranjează părul, iar frigul imi înroșește obrajii.
ora 14.10. Autobuzul sosește,toți călătorii părăresc mijlocul de transport. Începe un nou tur de oraș. Și începe cu mine. Îi arăt șoferului abonamentul și pornesc cu viteza spre un scaun cu două locuri. Aleg locul de la geam. Celălalt loc e liber. Oare pentru cine? Cine îmi va fi partener în calatoria aceasta în jungla orașului?!
ora 14.15. Șoferul calcă pedala. Autobuzul comunist se mișcă în ritm de blues. Asta să fie ultima problemă. De la locul meu pot observa agitația orașului în miezul zilei. Dar încă aștept un partener de călatorie.
ora 14.20. Autobuzul ajunge la urmatoarea stație, unde... apari tu. Cum ai intrat ți-ai ațintit privirea spre mine. Ochii tăi gingași nu-și puteau lua privirea de pe mine, iar eu ... eu te priveam și îmi doream să mă întrebi .... și visam cu ochii deschiși. Nu mai eram atentă la detalii, și m-ai trezit cu intrebarea pe care o așteptam "Locul acesta este liber?" . Buimacită iți raspund. și te asezi.
ora 14. 30. Incerci să mă faci să vorbesc. Să mă destăinui. Îmi citeai tristețea pe chip. Și am vorbit. Îți povesteam despre inima mea frânta, și tu îmi povesteai despre amintirile care te făceau sa regreți. Povesteam de parcă ne cunoșteam de o viață. Asta am simțit lânga tine.
ora 14.45. Timpul zbura. Și stațiile la fel. Le-am și uitat numarul. Dar știu sigur că am trecut de statia la care trebuia să cobor inițial. Pentru că ai aparut tu.
ora 14.50. Amândoi coborâm la aceeași stație. Mă ți strâns de mână. Și citim indicatorul stației "Stația sufletului tău".
De fiecare dată când merg cu autobuzul, realizez același ciclu infinit.

Dacă azi aș scrie același lucru, cu siguranță ar suna altfel. Dar așa îmi dau seama că evoluez, cresc... 
cresc?! 


11 inimi colorate:

C.L.M. spunea...

Sa stii ca e foarte frumos ceea ce ai scris, inocenta reiese din fiecare rand al tau :)

Foarte frumos:D am ramas placut impresionata:) Te pup!:D

Александра spunea...

inocenta pura....asa am fost si eu pana acum ceva vreme...

iri spunea...

hey you :* te asteapta un goodie bag la mine pe blog :d

Anonim spunea...

Fă-i un update și să vedem cum ar arăta dacă l-ai scrie azi :D

Bianca Tămaș spunea...

Ai un premiu de la mine aici

Anonim spunea...

Inocenta,e singurul cuvant care intregeste totul.
Spor in continuare,>:d<!

Chloe spunea...

First of all,superbă melodia,chiar nu am mai ascult-o de ceva timp.Şi în legătură cu postarea..chiar se vede diferenţa la tine.La cum scriai şi la cum scrii.Şi eu mi-am recitit odată postările de pe blog(am unul de aproape 3 ani)şi am rămas uimită de cât de mult m-am schimbat..

Dave spunea...

ce frumos ai zis..
"Mă plimbam astăzi prin arhiva blogului meu" :)

Andrei Răduţu spunea...

Cresti, cresti si e normal sa cresti ! Foarte frumos textul...sunt convins ca si eu daca ma apuc sa caut in arhive, voi gasi ceva texte de gen. Mult succes in toate si salutari de la un old friend !>:D<

Unknown spunea...

si poate e mai mult decat inocenta...

Iris spunea...

Julie,ai crescut frumos..si te`ai inaltat admirabil pe firmamentul literelor!
Sa tot cresti.

siiiii,ne bucur de postarile zamislite de mintea ta productiva...mereu!


p.s) te`ai gandit vreodata ca peste ani,sa faci ceva mai amplu..o carte?